Reacția ELCEN, după PROTESTELE angajaților CET: Nu se pune problema de OPRIRE A CĂLDURII în București

Reacția ELCEN, după PROTESTELE angajaților CET: Nu se pune problema de OPRIRE A CĂLDURII în București
Publicat: 19/12/2018, 20:27

Angajații celor trei CET-uri (Grozăvești, Progresu și Sud) au declanșat miercuri proteste, fiind nemulțumiți de nivelul salariilor.La cel de-al patrulea CET al companiei, Vest, nu au fost semnalate proteste.

„Nu este vorba de o grevă, este vorba despre un protest spontan, ilegal. Suntem în curs de negociere a contractului colectiv de muncă și este vorba de presiunea salariaților pentru condiții salariale cât mai bune. Am vorbit cu oamenii de la CET Grozăvești. Acum suntem cu un grup de la CET Progresul și le vom explica ce putem să onorăm”, a afirmat Claudiu Crețu, administratorul special al ELCEN, miercuri, pentru Mediafax.

Nu există niciun pericol să rămână bucureștenii fără căldură, a subliniat administratorul special al ELCEN.

„În acest moment este foarte important să știți că funcționăm în continuare, nu se pune problema de oprire a căldurii în București”, a explicat Crețu.

Reprezentanții ELCEN, cei ai salariațiilor și alți factori implicați în această situație au avut miercuri, începând cu ora 14:30, o întâlnire la Ministerul Energiei.

„Am rezolvat problema – la acest moment, oamenii au înțeles ce se poate oferi. S-a semnat un acord de către toate părțile implicate și împreună rezolvăm această situație și această problemă”, a menționat Crețu.

Ca urmare a acestor negocieri, angajații celor patru CET-uri din București vor primi majorări salariale, de la începutul anului viitor.

„În primele zile ale lunii ianuarie, putem oferi o sumă fixă de 2.000 de lei brut. Dânșii nu mai vor nicio promisiune, cât mai repede. De asemenea, documentul pe care l-am semnat astăzi la Ministerul Energiei cu toate părțile implicate presupune ca, până la 15 februarie, să avem negociată o nouă grilă salarială, care să rezolve toate problemele istorice, aș putea să spun. Problema este că mulți ani de zile nu s-au mărit salariile. Prin planul de reorganizare se trece într-o nouă companie și, prin noua companie, putem așeza o nouă grilă salarială”, a explicat Crețu.

Reacția ELCEN, după PROTESTELE angajaților CET

Din 1.800 de angajați ai ELCEN, 1.400 au salariul mai mic de 3.000 de lei net, conform reprezentantului ELCEN. „Sunt salarii de 2.000 și ceva, 1.700, 2.200, 2.300, 2.500, în funcție de specialitatea fiecăruia”, a adăugat Crețu.

În cursul acestei seri, administratorul ELCEN mai are programate discuții cu reprezentanții CET Progresu și CET Sud, fiind încrezător că situația se va rezolva.

La 24 septembrie, Adunarea creditorilor Electrocentrale București (ELCEN) a aprobat, în unanimitate, planul de reorganizare al producătorului de energie termică, iar după 22 octombrie, data la care judecătorul sindical a confirmat planul de reorganizare, ELCEN a început reorganizarea activității.

Acest plan arată că ELCEN și RADET vor fuziona într-o nouă companie municipală, Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, astfel că vor forma sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET. Acest sistem ar trebui finalizat până la finele acestui an, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an.

Foto: Vitalie Cojocari/ Facebook

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...